Poveste

O adolescentă cu ochi de un albastru luminos avea, azi, o umbră în privire. Se întâmplă să știu și de ce… dar, în loc să aștepte un sfat de la mine, pentru problema prin care trecea, mi-a spus ea o poveste. Se făcea  că ea aflase de ce strigă oamenii unii la alții. E pentru că inimile lor se îndepărtează, iar ei nu se mai aud… Apoi, tonul vocii ei a coborât, brusc… și-a amintit că și ea strigase, de curand, la el…

                Vara, mâinile îndrăgostiților se apropie mai ușor. Iar șoaptele iau locul vorbelor,fie ele și răstite. Asta și pentru că, undeva, cândva, cineva a inventat conceptul de « iubire de-o vară ». Seamănă cu un salt cu parașuta, sau cu o ascensiune în cel mai înalt turn din oraș.

 Indiferent de urcușuri și coborâșuri, alegem să uităm că îndrăgosteala a fost tradusă, în unele limbi de circulație internațională, folosind verbul « a cădea » - fall in lovei¸tomber amoureux/ amoureuse. Nimic mai amețitor, nimic mai fascinant. Iar toamna e atât de departe…

                Iubirile de-o vară încap, toamna, în albume foto, păstrate ci sfințenie de-a lungul anilor. Uneori, ne amintim că “iarna, doar tu ai putea/ să fii vara mea”. Sau, alegem să le adăpostim într-un zâmbet, în privirea aceea care smulge zeci, poate sute de Like-uri, unde altundeva decât pe Facebook.

                Eu nu prea știu să iubesc doar o vară. Pentru mine, iubirea n-are anotimp. Dar știu că vacanța de vară și iubirea se țin șăgalnic de mână, în inimile voastre. O vară fără umbre în priviri vă doresc!