"Profa", modelul nostru.

     Am atatea lucruri frumoase de spus despre ziua asta incat nici macar nu stiu cu care dintre ele sa incep. S-a intamplat sa petrec cateva ore deosebite alaturi de o femeie tare speciala pe care o admir enorm. Este vorba despre doamna profesoara Luiza, o persoana deosebita, o persoana calda, o persoana pe care nu ai cum sa nu o placi inca din prima clipa in care iti vorbeste.

    Daca as fi pusa in situatia de a scrie o lista cu motive pentru care o apreciez, probabil nu m-as putea opri niciodata din scris. 
    Noi, elevii dansei, prietenii dansei, o iubim pentru ca sta ore in sir in fata noastra si incearca sa ne motiveze sa continuam fuga spre ceea ce ne dorim, pentru ca este asistenta durerilor noastre, pentru ca ne ridica moralul oricand e nevoie cu milioane de vorbe frumoase, pentru ca ne coloreaza gandurile cand suntem tristi si se bucura cu noi de fiecare lucru marunt. 
    Azi, in momentul in care a spus "IT'S OVER" unei clase, i-am citit durerea din ochi. Ochii aia verzui, pe care sunt obisnuita sa-i vad stralucind, i-am vazut goi. Stiam ca ii pare rau ca a ajuns in momentul in care acele cuvinte sunt singurele care mai pot fi spuse. Probabil si-ar fi dorit sa nu fie cazul sa le spuna, insa nu te poti lupta cu morile de vant, iar dansa, stiind asta, a decis ca cel mai bine ar fi sa se detaseze.
    Intr-o alta ora ne-a invatat ca nu are rost sa traiesti in trecut, sa traiesti din memorii, daca ai aici prezentul. Poti spera la un viitor mai bun, iubeste ziua de azi, dar gandeste-te si la ziua de maine, pentru ca cea de ieri deja a trecut! Oare ce te supara acum va conta in 5 ani de zile? Intrebarea asta ne-o adreseaza "profa" des. Mereu ma pune pe ganduri. 
   Au fost si momente triste, insa si momentele triste au rolul lor. Cuvintele doamnei profesoare au avut astazi puterea de a-mi smulge cateva lacrimi. O vad atat de implicata, atat de puternica..o vad luptand ca sa ne fie noua bine.. Imi pare rau ca pana azi nu avusesem nici macar un moment in care sa ma fi gandit ca poate inauntrul dansei se zbat furtuni de ganduri si probleme.  Regret chiar si momentele in care am crezut ca e mult prea dragalasa cu unele persoane care nu merita, dar in final am realizat ca pentru dansa nu conteaza asta, si ne iubeste pe toti la fel si vrea tot ce e mai bun pentru fiecare in parte. M-am gandit un moment cum ar fi fost viata mea acum daca nu as fi intalnit-o, si am vazut totul negru. Recunosc, "profa de engleza", cum ii spun toti, si-a pus amprenta in viata mea cum numai dansa a stiut. Mi-a colorat multe zile si pentru asta tin sa-i multumesc. Stiu acum, din tot ce mi-a spus, ca un drum fara obstacole nu duce nicaieri, ca trebuie sa te chinui ca sa reusesti ceea ce iti propui si ca trebuie sa te iubesti pe tine mai intai, ca altii sa te poata iubi. 
    S-a dus un an repede, si mai sunt inca trei. Trei ani in care o voi vedea zilnic pe holurile liceului, si imi va spune cu zambetul ala larg pe fata, "Te pup, Angi", cum imi spune de obicei. Va trece pe langa mine cu parfumul ala pe care nu ai cum sa nu-l recunosti de la mare distanta si imi va spune ca ma iubeste. Va rade cu mine si ma va invata in continuare multe lucruri importante, va varsa lacrimi alaturi de mine, alaturi de noi toti, de "copiii" ei, cum ii place sa ne numeasca.  Iar dansa, mama noastra, curajoasa noastra, prietena si modelul nostru, va fii tot atat de iubita de catre noi, poate chiar din ce in ce mai mult pe zi ce trece.